Elevul de la „Creangă” care și-a tăiat la gât profesoara de japoneză plănuia să mai OMOARE un profesor. Colegii de clasă urmau să-i fie complici

Publicat: 13/07/2024, 08:00

Elevul de la Colegiul „Ion Creangă” din București, condamnat pentru tentativă de omor după ce, în primăvara anului trecut, a rănit-o la gât, cu un briceag, pe profesoara de japoneză, ar fi plănuit să mai omoare un cadru didactic. Crima ar fi urmat să fie comisă cu ajutorul altor colegi de clasă, iar bărbatul ar fi trebuit să fie otrăvit cu cianură de potasiu.

Un elev eminent al Colegiului „Ion Creangă” din București a șocat opinia publică după ce, în 5 aprilie 2023, a atacat-o cu un briceag pe profesoara de japoneză și a rănit-o la gât. Femeia nu a fost grav rănită, dar elevul a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. După două luni de arest preventiv, timp în care a fost abuzat sexual și torturat cu țigara aprinsă de alți colegi de celulă, Y.E., care la momentul respectiv avea 17 ani, a fost plasat în arest la domiciliu.

Tânărul a fost condamnat, joi, de magistrații Tribunalului București, la șapte ani de detenție într-un centru de reeducare. În plus, judecătorii au decis că el trebuie să-i plătească victimei daune de 50.000 de euro.

Elevul a vrut să-i înduplece pe anchetatori

Inițial, băiatul făcuse o cerere prin care solicita să i se aprobe un acord de recunoaștere, iar încadrarea faptei să fie schimbată din tentativă de omor calificat în loviri și alte violențe. Y.E. a menționat în documentul adresat procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București că rana pe care a provocat-o nu s-a produs prin înțepare, iar tăietura a fost una superficială, a măsurat trei milimetri și nu ar fi putut provoca moartea victimei.

În plus, avocații băiatului au explicat că acesta are nevoie de ajutor medical, iar încarcerarea lui, fie și într-un centru de reeducare, ar fi inutilă.

În timpul audierilor, Y.E. a explicat că ideea unei crime îi venise undeva pe la începutul lunii martie. Elevul era deprimat și considera că trebuie să fie pedepsit. În acest sens, era obsedat de gândul că merită să fie închis pe viață. Ca urmare, a căutat pe internet încadrarea juridică pentru infracțiunea de omor. După ce s-a lămurit că, dacă omoară pe cineva, nu va fi închis pe viață, a renunțat la planul său.

Colegii l-au încurajat s-o ucidă pe profesoară

Ideea i-a revenit în minte în aprilie, după ce profesoara de japoneză, pe care unii elevi o considerau excesiv de severă, a anunțat că le dă lucrare de control, iar colegii lui au discutat pe un grup de WhatsApp că s-ar bucura dacă femeia ar păți ceva rău.

În urma discuțiilor purtate cu colegii, în care aceștia spuneau că ar fi bine să i se întâmple ceva profesoarei, astfel încât să nu mai dea testul, ideea mi-a revenit din nou și mi-a copleșit complet psihicul. Această ultimă discuție între colegii mei a avut loc ieri, în data de 04.04.2023, în clasă, iar eu nu am participat la această discuție. Astăzi de dimineață, am luat hotărârea să îi fac ceva rău profesoarei de japoneză.

Deși la început voiam să îi provoc răni grave, pe parcursul trecerii timpului, am luat decizia de a îi provoca o rană cât se poate de neînsemnată, în același timp rezervându-mi o sentință îndestulătoare”, a spus Y.E. în fața procurorilor, în ziua incidentului.

Totodată, Y.E. a declarat în fața anchetatorilor că le-ar fi spus colegilor ce are de gând să facă, însă nimeni nu a încercat să-l oprească și chiar ar fi fost încurajat.

Atunci când am plecat de acasă în această dimineață și aveam cele mai negre gânduri despre doamna profesoară, am vrut să comunic colegilor cum ar fi să o omor. Aceștia mi-au răspuns că ar fi ceva, m-au întrebat despre modul în care aș vrea să o omor, deși eu mă așteptam ca aceștia să mă oprească. Mă gândeam fie să o omor, fie să o rănesc grav”, le-a mai spus elevul anchetatorilor.

Elevii se gândeau să otrăvească un profesor

Surse apropiate anchetei au dezvăluit, pentru Gândul, că Y.E. și colegii săi din clasa a X-a G nu doreau doar moartea profesoarei de japoneză. Pe lista neagră a copiilor s-ar fi aflat și un alt dascăl, de această dată un bărbat, care, la fel ca și profesoara de japoneză, „trebuia să pățească ceva”.

Sursele citate au precizat că procurorii care au făcut percheziția informatică a telefonului mobil al lui Y.E. au găsit o discuție pe un grup de WhatsApp în care mai mulți elevi spuneau că profesorul ar trebui otrăvit. În acest sens, au căutat pe internet detalii despre cianura de potasiu, însă acest plan a rămas doar în faza de simplă discuție.

Decizia de condamnare a elevului de la Colegiul ”Ion Creangă” nu este una definitivă, iar acesta speră că, la Curtea de Apel București, magistrații vor fi de acord să-i schimbe acuzațiile și să-i dea o pedeapsă cu suspendare, pentru a se putea trata sub supravegherea părinților.


CITEȘTE ȘI:

TRAGEDIA din Bucegi, explicată de un specialist în comportamentul animalelor: ”Un urs obișnuit cu împrejurimile nu ar fi cărat prada în prăpastie”

Mărturia șocantă a imigrantului sirian răpit și torturat de unchiul său milionar. „Au încercat să-mi scoată un ochi”

Elevul eminent de la Colegiul „Ion Creangă” care și-a înjunghiat profesoara de japoneză, ABUZAT sexual în arest. „Am crezut că asta merit să pățesc!”

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea tânărului care a ajuns milionar la 24 de ani. De ce a ales să...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Se verifică buletinele. Regula pe care românii NU o respectă: E dezastru!
Când a fost trimis primul email din istorie. Evenimentul, nebăgat în seamă la vremea respectivă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce a apărut pe scara blocului unde a copilărit Andreea, fiica interpretului de muzică populară...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
O substanță din strugurii roșii ar putea preveni cancerul